Întâlnire de lucru în cadrul activității 4 a proiectului - Elaborarea Analizei Naționale de Riscuri și Amenințări privind criminalitatea organizată

În cursul zilei de 22 septembrie 2021, în cadrul activității 4 a proiectului a avut loc în sistem de videoconferință o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Poliției olandeze în cadrul căreia a fost prezentată Analiza de Riscuri și Amenințări privind criminalitatea organizată din Olanda. La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Institutului Național de Statistică, Directiei Nationale Anticoruptie, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.


În cadrul întâlnirii, reprezentanții Poliției olandeze au trecut în revista modalitatea pe care au folosit-o in elaborarea analizei privind criminalitatea organizata și a fost evidențiat potențialul de transpunere a unor proceduri într-un demers similar în România, în cadrul proiectului SIPOCA 764.


La finalul întâlnirii participanții au luat în discuție posibilitatea ca, în cadrul proiectului, colaborarea să continue prin organizarea de întâlniri similare și chiar prin efectuarea unei vizite de studiu a experților din proiect în instituții olandeze cu competențe în combaterea criminalității organizate.