KICK-OFF PARTENERI INSTITUȚIONALI ÎN CADRUL PROIECTULUI SIPOCA 764

La data de 16 septembrie 2020, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a avut loc prima întâlnire a partenerilor instituționali în cadrul proiectului  „Întărirea capacității de procesare și analiză a datelor referitoare la criminalitatea organizată și creșterea capacității administrative a Ministerului Public” - cod SIPOCA 764/MySMIS 133394. 

La întâlnire au participat reprezentanți ai PÎCCJ, lider de parnereriat, și ai celor patru instituții partenere în proiect, respectiv ai Ministerului Justiției, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Institutului General de Statistică, cu respectarea condițiilor de distanțare socială impuse de pandemia de SARS - CoV 2.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată structura grupului de lucru inter-instituţional, respectiv atribuțiile celor patru subgrupuri cu atribuții distincte: juridic (legislativ), analiza informațiilor, IT&C și management.